Paula de Isabel Allende recenzie

  De vreun an şi ceva, am descoperit-o pe Isabel Allende, o scriitoare genială din America Latină. Fiecare roman de-al ei are elemente dragi mie, precum gastronomia, călătoriile, amorul, războaie et cetera. Felul în care povesteşte Isabel Allende istoria personajelor este fascinant, eu efectiv nu mai pot lăsa cărţile ei din mână. Pe lângă stilul captivant, personajele sunt cu adevărat unice şi unele din ele pot deveni modele demne de urmat. Tot lecturând romanele acestei autoare, am descoperit că mie chiar îmi place să călătoresc. Fiind originară din Chile, autoarea evocă de multe ori în operele sale acest ţinut şi altele din America Latină, şi doamne, eu chiar m-am îndrăgostit de aceste locuri, deşi nu am fost niciodată pe acolo...deşi sper ca într-o bună zi să am ocazia să călătoresc pe acel tărâm, Chile.

  Am luat "Paula" de la bibliotecă ştiind deja că o să mi se frângă inima lecturând acest roman, însă curiozitatea a fost mai puternică şi uite-aşa am început să citesc. Contrar aşteptărilor mele, ceea ce am lecturat nu a fost aşa de trist, deşi subiectul este. În timp ce Paula, fiica lui Isabel Allende se află în spital, inconştientă din cauza unei boli ereditare, anume porfiria, autoarea îşi rememorează viaţa şi chiar începe să îşi scrie memorii legate de propria viaţă, cu speranţa de a învinge tristeţea ce a acaparat-o. Deşi speră ca Paula să îşi revină şi să fie din nou ca înainte ca boala să îşi înfigă colţii în viaţa ei, totuşi acest lucru nu se întâmplă, fata alunecând tot mai mult spre moarte. Iar în final tot moartea învinge. 

  Isabel Allende a avut o viaţă fascinantă. Începând de la o familie numeroasă, având membri dubioşi, până la amoruri cu oameni variaţi şi joburi care i-au permis să afle lucruri aparent interzise despre oameni, acestea i-au folosit drept inspiraţie pentru cărţile sale. Nu ştiu ce să mai zic, eu recomand romanele ei, în special "Paula", întrucât pe mine m-a convins că viaţa poate fi uimitoare.

(Doctor) House-serial recenzie

  Întrucât am o mare pasiune în a urmări diferite seriale, era imposibil să nu mă apuc și de "House." Din cauza faptului că înainte de primul episod aveam idei preconcepute despre cum avea să mi se pară, am tot refuzat să îl încep timp de multe luni...dar în final curiozitatea mi-a dat ghes și uite-așa am căpătat o nouă obsesie...
  Evident, cel mai tare mi-a plăcut chiar de protogonistul serialului, "Doctor House", șeful secției de diagnosticare.  El e deștept, carismatic, dar în același timp are și câteva mari defecte, precum faptul că este un fisco în relații cu ceilalți, rănind emoțional pe toți cei care țin la el. Având o problemă medicală, el este dependent de un medicament, vicodin, ce îl face să uite de dureri, dar în același timp îl afectează dacă îl folosește în exces..ce ce el și face. Relația asta toxică face totul mai captivant și în timp ce privești episoadele te întrebi ce se va mai întâmpla și în ce fel îl va mai influența pe House drogul.

 De asemenea, misterul este prezent peste tot, în fiecare nou episod sunt diferiți pacienți cu boli necunoscute, pe care House, împreună cu echipa sa, încearcă să îi salveze. Unii mai și mor, dar majoritatea se fac bine datorită inteligenței eroului. (cum zicea Wilson, cel mai bun prieten al protagonistului *House este o forță pozitivă în univers*).
 Deși abundă termenii medicali, pe care nu i-am auzit în viața mea, ei nu reprezintă o piedică în a te bucura de ceea ce vezi, mai ales că aici se mai strecoară și povești de iubire, chestiuni de etică și filozofie, care împreună cu personalitatea lui House formează un puzzle minunat.

 Un alt aspect care pe mine m-a atras este partea vizuală, mai exact modul în care sunt filmate scenele. Imaginile m-au cucerit, și efectiv te faci să vrei să vezi mai mult și mai mult și mai mult(cu m ar fi decorul sau albastrul ochilor lui House).
  Și a, da, era să uit, sunt unele citate adorabile, adesea rostite de House, precum celebra replică "Everybody lies". Sau ce mi-a plăcut mie: "Religia este placebo pentru omenire". Și pe lângă replicile geniale, mai sunt prezente și lecțiile de viață. Cel mai mult m-a impresionat momentul când cineva (nu spun cine, că se consideră spoiler) s-a sinucis, Și după acel moment aici se arată cât de lipsit de sens este acest act și ce consecințe poate avea.

Recomand cu multă căldură acest serial!

Doctor Sleep-Stephen King

Descrierea oficială luată de pe site-ul editurii Nemira-

 Stephen King se intoarce la universul pe care l-a creat si l-a explorat in Shining. Dan Torrance, angajat intr-un azil de batrani, trebuie sa salveze o fetita din ghearele unei grupari de criminali cu puteri paranormale. Umeaza o lupta complicata intre bine si rau, o poveste extraordinara, care va incanta miloanele de cititori ce s-au delectat cuShining si-i va cuceri pe cei care pasesc acum in tinuturile lui Stephen King.

 Părerea mea
  Cum în ultima vreme nu mai citisem nimic scris de marele maestru al geniului horror, SK, și cum vremea e prielnică pentru povești mai înfricoșătoare, am decis să mă apuc de "Doctor Sleep", continuarea romanului "Shinning". Aveam speranțe că întâmplările din al doilea volum o să mă facă să am fiori pe șira spinării, precum s-a întâmplat cu precendenta carte,  dar nu a fost cazul de data asta. Cu toate că și aici există monștri cu energie negativă, iar pericole există la tot pasul, totuși nu am avut mai deloc sentimente de frică și nesiguranță. Asta poate din cauza faptului că eu m-am maturizat, ori poate că odată cu trecerea timpului, SK și-a schimbat modul de a scrie, who knows. Daaar, sinceră să fiu, cu toate astea, mie tot mi s-a părut o experiență grozavă lectura acestui roman.
  Protagonistul din "Shinning", Danny (Amicul) Torrance și prietenul său adult, Richard (Dick) Hallorann, sunt diferiți față de ceilalți, întrucât posedă anumite abilități. Aceste superputeri îi atrag pe fantome sau diferiți "diavoli", care efectiv se hrănesc cu energia lor. Și cu toate că aceste creaturi malefice voiau să-i omoare, eroii reușesc să scape de primejdii, ba chiar să-și construiască o viață departe de ei. Cam așa se termină prima carte...ei bine, în următoarea, se prezintă peste câțiva ani viața lui Danny, acum devenit Dan. Acesta fiind terorizat de amintirile trecutului și fiind speriat de ce putea înfăptui cu talentul său, strălucirea, el preferă să uite de tot și în felul acesta devine dependent de alcool. Această dependență aproape că îi distruge viața, iar de aici multe pagini sunt umplute cu modul în care Dan se luptă cu demonii săi interiori, cartea având astfel și un dram de filozofie, accentul nefiind pus de astfel pe horror.
  Personajele au fost variate și extrem de expresive, și admit că mi-au plăcut mult. "Diavolii goi", acele personaje nagative, cu toate că erau antipatici, din cauza acelor lucruri înfiorătoare pe care le făceau pentru a trăi, totuși au avut personalitate, și asta a fost genial, având în vedere că majoritatea monștrilor sunt plați, sunt doar răi și atât...De asemenea dialogurile au fost extrem de verosimile, în sensul că erau folosite o mulțime de cuvinte obscene, dar totuși erau bine încadrate. pentru că fac întreaga poveste muuult mai captivantă. 

  Un alt aspect care m-a impresionat plăcut este modul în care realismul se înbină armonios cu supernaturalul. Totul se petrece în America acestor vremuri și totuși ființe ale întunericului coexistă cu oamenii. Asta m-a pus un pic pe gânduri, deoarece mi-am dat seama că heei, poate totul ar putea la fel de bine să fie real...
 Notă 
 3,5 din 5

Citate

• Amintirile sunt adevăratele fantome.
• Dar ajunse la concluzia că viața nu era decât o serie de ambuscade pline de ironie. 

• Mintea este o tablă. Pileala este buretele. 

•  Viața este o roată care nu face nimic altceva decât să se învârtească în permanență, ajungând întotdeauna în locul de unde a pornit.

•  Totul pare mai mărunt atunci când e rostit cu voce tare. 

Povestirile Evei Luna-Isabel Allende

 Paremi-se că la începutul anului 2016 am lecturat primul roman scris de Isabel Allende-Portret în sepia-și de atunci am mai devorat alte cărți scrise tot de aceeași autoare. Încă de la primele pagini, am îndrăgit stilul în care sunt scrise narațiunile, efectiv te faci să vrei să termini mai repede ca să descoperi ce mai urmează. Pe lângă asta, personajele sunt încântătoare, am simțit mereu că empatizez cu ele, iar uneori mă și identificam cu acestea...loved it.
  Fiind deja familiarizată cu operele Isabelei Allende, aveam speranțe ca și "Povestirile Evei Luna" să mă facă să am aceleași trăiri intense precum a fost în cazul celorlalte cărți. Și am avut dreptate...
  Volumul de față este continuarea cărții "Eva Luna" și este divizat în mici povestiri, care nu au legătură unele cu altele.  Tema principală și care revine constant în aceste mini-narațiuni este iubirea. Personajele graviteză în jurul acestei teme, fiecare căutându-și fericirea. Unora soarta le surâde, iar altora din contră, parcă ea și-ar bate joc de ei, împlinirea sufletească fiind așa de aproape, dar neputând să o atingă. Tragic, însă au fost și momente pline de speranță, exact ca și în viață...

 Recomand această carte, datorită umorului subtil și în special dacă îți plac poveștile de dragoste într-un context realistic. Recunosc, unele rânduri au fost precum hrană pentru sufletul meu, mi-au trezit mare o dorință de a trăi...

Punctaj- 4,5 din 5

Experiment de Veronica Roth (Divergent #3)

 Îmi amintesc că din 2014, de când a apărut ultimul volum în română din trilogia "Divergent" îmi tot doream să aflu cum se termină povestea protagoniștilor, Tris și Four. Dar cum tot am amânat să mă apuc de Allegiant, uite că peste doi ani am reușit în sfârșit să pun mâna pe mult așteptatul roman. :)

Ce se întâmplă?
 Într-un Chicago distopic, oamenii sunt împărțiți în 5 facțiuni-Erudiție, Candoare, Prietenie, Abnegație și Neînfricare. Fiecare facțiune are propriile obiceiuri și reguli de urmat, iar de multe copii care vor să urmeze altă cale sunt despărțiți de familia lor în cadrul Ceremoniei Alegerii, unde sunt supuși unor teste obligatorii. Așa eroii triologieI, Tris și Four, au ajuns în tabăra neînfricaților, deși ei erau de origine abnegați. Dar lumea asta nu e așa de plăcută pe cât pare, întrucât Divergenții (cei care au abilități pentru mai multe facțiuni) sunt considerați un pericol pentru societate și așadar, începe de aici o adevărată luptă pentru supraviețuire și pentru aflarea adevărului. 
  Mai târziu, facțiunile sunt eliminate, iar oamenii fără facțiune ajung la putere. Noul regim impune ca nimeni să nu părăsească orașul, dar totuși câțiva nu respectă această regulă și de aici începe un montagne-russe de situații...
Părerea mea
 Pe tot parcursul lecturii am avut impresia că ultimul volum e un pic diferit față de primele două, întrucât acțiunea nu se mai petrece în Chicago, un spațiu care mie mi se pare magic, ci chiar într-un colț din SUA.  Acest lucru a dat multă verosimilitate întregii cărți și a fost pentru mine ca și cum un balon s-ar fi spart și m-a readus la realitate. :(((
 Daaaar personajele mi-au plăcut mult, în special Tris. E extrem de matură pentru vârsta ei (16 ani, nici eu nu-mi amintesc să fi fost așa acum un an) și o admir pentru că am avut ce să învăț de la ea- puterea de sacrificiu, inteligența ei în relațiile cu ceilalți etc. De asemenea Christina, prietena protagonistei la fel, mi-a făcut o impresie bună și alții, care au demonstrat prin acțiunile lor că deși sunt în mare parte personaje negative, pot avea și părți pozitive.
 Finalul deși nu a fost "happy", precum m-aș fi așteptat, totuși mi s-a părut potrivit, deoarece arată că în viață nu totul se termină plăcut, ci se mai întâmplă și chestii neprevăzute, care pot să te doboare. Dar în ciuda a tot, trebuie să continui și să mergi mai departe, dar în același timp să nu uiți.
Citate 

• "-Mda, uneori viața e cu adevărat nașpa[...] Dar știi de ce o suport? 

                  [...]
           -Pentru momentele care nu sunt nașpa. Șmecheria e să le obsevi atunci când se ivesc."

• "Există un lucru pe care îl știu de mic: viața ne face rău tuturor, fără să putem evita asta.

            Însă acum am mai învățat un lucru important: ne putem vindeca. Ne vindecăm reciproc."

• "[...]asta e ceea ce face iubirea adevărată-te transformă în ceva mai bun, în ceva mai mult decât ai crezut că ai putea fi."

• "M-am întrăgostit de el. Dar nu stau cu el în mod implicit, ca și când n-ar mai fi altcineva disponibil pentru mine. Stau cu el deoarece eu am ales să stau, în fiecare zi în care mă trezesc , în fiecare zi în care ne luptăm sau ne mințim sau ne dezamăgim reciproc. Îl aleg iar și iar, iar el mă alege pe mine."

Punctaj    

4 din 5. Recomand! 

Moromeții (I volum) de Marin Preda

  Cum bacalaureatul se apropie cu pași repezi,  eu mi-am propus să recitesc cele două volume ale seriei "Moromeții". Cu trei sau patru ani înainte mai lecturasem aceste romane scrise de Marin Preda, însă am vrut să văd dacă o să îmi mai placă la fel de mult precum atunci...

Ce se întâmplă?
  Cu câțiva ani înainte de începerea celui de-al doilea Război Mondial, în satul Siliștea Gumești (Câmpia Dunării) viața țăranilor era liniștită, în sensul că nu existau conflicte majore. Întregul plot gravitează în jurul familiei lui Ilie Moromete, protagonistul romanului. În această familie existau șase copii, dintre care Paraschiv, Nilă și Achim (în ordine descrescătoare după vârstă)-ei fiind frații vitregi mai mari și Tita, Ilinca , Niculaie, copii lui Moromete și ai actualei sale soții, Catrina.
  Întrucât printre paginile cărții se prezintă diverse aspecte ale satului românesc din perioada interbelică (întâlnirea oamenilor la fierăria lui Iocan ca să discute politică, serbarea școlară, descrierea Călușului, de Rusalii, secerișul, treierișul și apoi vânzarea grâului, facerea și savurarea pâinii etc) se poate spune că autorul a creat un soi de frescă a acelor timpuri, extrem de realistă. Mai ales dialogurile dintre țărani au făcut din ceea ce am citit un adevărat deliciu.
  Am întâlnit de asemenea, pe lângă protagonist (are niște replici inteligente), și alte personaje simpatice și de la care ai ce învăța: Polina, o tânără care luptă pentru ceea ce crede că este corect, inclusiv împortiva propriei familii, Țugurlan, un om care pare antipatic, dar defapt este extrem de corect, chiar dacă asta îi amenință libertatea, Niculaie, un copil care vrea să învețe, cu toate că nimeni nu îl sprijină ș.a.m.d.
   Dar la polul extrem există și cei care au trăsături de caracter preponderent negative, cum ar fi frații vitregi, care vor să fie superiori celorlalți, chiar dacă acest lucru ar însemna să fure și să nu aprecieze efortul părinților, care fac multe pentru păstra cele 14 pogoane de pământ. Guica, sora cea mare a lui Moromete, este de asemenea rea și încearcă să le facă viața amară Catrinei și copiilor săi etc.

De ce mi-a plăcut cartea
-nu are descrieri anoste și inutile;
-personajele sunt realist conturate. datorită replicilor și felului lor de fi;
-am învățat și puțină istorie odată cu lecturarea acestui roman.

Pânza de păianjen de Cella Srghi-recenzie

Având de câțiva ani cartea asta în biblioteca mea, am tot vrut să mă apuc de ea, însă mereu eram un pic reticentă în a o citi deoarece titlul nu mă atrăgea...nu suport păianjenii. Însă tot citind pe net recenzii tot mai favorabile acestui roman, am zis că nu mai pot amâna lectura lui, simțeam că va fi o experiență frumoasă, și așa a și fost...într-un fel.

În principal, aici este vorba despre viața Dianei, protagonista acestui roman. Prin intermediul unor caiete, ea își povestește viața de când avea câțiva ani, până în prezent,la 23 de ani, mai târziu relatând prin intermediul unor scrisori adresate prietenei ei, Ilinca. Născută și crescută în Constanța, , Diana avea o legătură specială și extrem de frumoasă cu marea, pe care o evoca ori de câte ori avea ocazia. Mi-a plăcut mult această relație, întrucât și eu ador marea, chiar dacă nu locuiesc aproape de ea :)

De mică știind duritatea vieții, precum sărăcia în care trăiau ea, părinții și frații săi, Diana încerca să își depășească actuala condiție socială, dorind să se mute de la periferia societății în mijlocul acesteia. Dar mereu i se părea că e imposibil, asociind viața cu o pânză imensă de păianjen, care nu îi dă voie să își determine destinul așa cum voia ea..dar oare va reuși ea să se desprindă de această pânză?


Încă din adolescență, în ciuda faptului că nu era bogată, eroina acestui volum reușește să se remarce prin frumusețe, bun gust la haine și mici detalii și prin spontanitatea și naturalețea cu care comunica cu ceialți. Aceste calități o fac recunoscută în comunitate și reușește să frângă inima multor băieți, doi dintre ei fiind posibil să se fi sinucis din pricina ei...Însă la 16 ani, atunci când s-a îndrăgostit prima oară de cineva, iubirea nu este reciprocă și așa se face că respingerea aceasta o urmărește pe Diana mulți ani de aici încolo, comparând fiecare bărbat nou întâlnit cu Petre Barbu, idolul ei din adolescență și totodată această întâmplare a jucat un rol important în soarta personajului principal.

Stilul de scriere al Cellei Serghi mi s-a părut liric și plăcut, rândurile din ,,pânza de păianjen" fiind mai mult pentru sufletul oamenilor, nicicând fiind ceva instructiv. Aici descrierile deși sunt superbe, în mare parte despre mare și cer, am simțit totuși că sunt prea multe, că mă sufocau la un moment dat. Însă personajele simpatice (de exemplu tatăl și mama Dianei, prietenii acesteia) și întâmplările petrecute compensează micul abuz de descrieri, per total având, ca cititor o impresie bună despre ceea ce am lecturat...Cu toate astea, am avut impresia că este un roman realist și dur, acest lucru nefiind chiar un lucru rău, dar pe mine m-a tras un mic din bula mea de confort psihic și mi-a arătat altă față a lumii, pe care puțin o știam, cum ar fi războiul, foametea, sărăcia și inegalitatea vieții.

Notă personală: 4 din 5. O recomad oricui!
Citate:

• "-Nu te mai atrage nimic?

                 -Marea!"

•  "  N-am cunoscut un optimist mai lipsit de înțelegerea realității ca tata." 

• "Tatăl tău e ca o băutură tare. Nu e ușor să trăiești cu el, dar când trătești lângă un astfel de om, ceilalți îți par anoști, siropoși." 

• "Poate fiindcă bolnavilor le place să le iei în serios boala. Preferă să le spui: ,,Sigur că înțeleg că te doare...Mă întreb cum de poți suporta"...Dimpotrivă, îi enervează să audă: ,,Nu ai nimic, e un fleac, nu poate să fie chiar atât de dureros. Lasă, o să-ți treacă!" " 

• "-Nu înțelegi că merită să trăiești pentru ca să vezi cum cad frumzele și cum apar mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă." 

• "N-are haz să mori când iubești atâtea lucruri\  Noaptea albastră și diminețile trandafirii. grădina plină de stânjenei roz." 

• "Dragostea iscată dintr-o dată,\ Fructele care se coc încet,\ Și ca fumul să se risipească\ Atâtea lucruri iubite altădată. " 

• " -Cine te-a necăjit? m-a întrebat apropiindu-se de mine.

                     -Viața."

• "-Mă tem să nu te înșel pe tine cu tine." 

• "-Numai copii au necazuri mai mari decât ei..." 

• "De ce sunt oamenii răi? Atât de răi! Sau, cum spunea tata: dușmani?!"

• "Poate viața e croită prost, o simt ca o haină care ba e prea strâmtă, ba prea largă..."

• " Nu e ușor să suporți viața când ești treaz, a spus Alex."

• "O gâză efemeră se naște la ora nouă dimineața, în plină zi, ca să moară la ora cinci spre seară; cum ar putea ea să înțeleagă ce e noaptea? Mai dă-i cinci ore de existență, și atunci va vedea și va pricepe ce e noaptea."

• "Aveam lângă mine, pe treptele teraselor o tânără fată blondă care-mi umplea atunci universul. Suntem singuri spunea omul în străfundurile lui. Suntem singuri, pentru vecie singuri.  Nu știm nimic, niciodată nimic, și mintea ființei celei mai iubite ne râmâne iremediabil închisă. O priveam și-mi imaginam sub părul ei un perete osos, dur și fragil, iremediabil închis."

• "Poate că există în univers o forță care se joacă cu mine, care râde în hohote, ca papagalii sălbatici."

•  "Să trăiesc fără să iubesc ar fi pentru mine ca și când nu aș mai simți căldura soarelui, răcoarea ploii, și totuși aș trăi."

• " Dacă nu am avut înțelepciunea de a mă mulțumi cu ceea ce am, înseamnă că nu-s făcută pentru lumea asta, așa cum e ea." 

• "În aceste nopți am descoperit că am fost un copil bogat. Marea, cerul, plaja, stâncile, toate erau ale mele. Soarele ardea, totul sclipea. Mie nu mi s-au spus povești cu feți-frumoși și n-aveam jucării. Aveam pietre și scoici, cioburi și ulcioare și fiecare avea o poveste, o taină...Caut acum să regăsesc taina, să dezleg vraja... "

Blonda de la drept 1- film recenzie

Înainte de a începe recenzia, vreau să menționez că de obicei nu  mă uit la TV, însă cum în ziua cu pricina afară ningea, iar eu voiam să stau în pat la și mai multă căldură, cu portocale și turtă dulce lângă mine , inevitabil am început să zapez și așa am dat peste filmul "Blonda de la drept", o comedie romantică, ce mi-a plăcut mult.

Ce se întâmplă?

Elle Woods, protagonista acestui film este o tânără bogată, populară și căreia îi place culoarea roz. Ea este îndrăgostită de prietenul ei, Warner, cu care speră să se căsătorească, dar acesta îi reproșează iubitei sale să este  “prea blondă” și “insuficient de serioasă” pentru familia sa, care vrea ca Warner să aibă o carieră politică. Dar Elle fiind deșteaptă și ambițioasă, dorește să-i demonstreze băiatului că se înșeală și așa se duce la Facultatea de Drept la Harvard. Dar oare cum se va descurca eroina aici, într-o lume nouă și dură pentru ea, printre oamenii inteligenți, împreună cu un chiuaua și fără nicun prieten alături de ea?

Ce mi-a plăcut:
-protagonista, care demonstreză că și blondele pot fi deștepte și mai ales arată cinefililor că e bine să ai încredere în oameni; unii dintre ei te pot surprinde plăcut. Și alt motiv pentru care o admir pe Elle este faptul că nu renunță ușor la ce dorește și în plus, muncește pentru ce vrea ea;
-felul în care interpretează rolul lui Elle Reese Witherspoon;
-decorul filmului;

Ce mi-a displăcut:
-sincer, nu a fost nimic care să fie nelalocul lui pentru mine, dar în caz că vrei să vezi ceva mai trist, caută altceva :)

Numele vântului de Patrick Rothfuss (seria Cronicile ucigașului-de-regi Ziua întâi)

  Fiind o mare iubitoare a genului fantasty, când am văzut seria Cronicile ucigașilor de regi prin librării am fost extrem de entuziasmată, întrucât știam că îmi va plăcea, mai ales că citisem înainte mai multe recenzii pozitive despre aceste volume.

   Așadar, făcând o vizită pe la bibliotecă și observând pe un raft prima carte a acestei triologii, nu am ezitat să o iau și uite-așa a început aventura mea în lumea magică creată de Patrick Rothfuss. Și credeți-mă, a fost exact ce m-am așteptat să găsesc, ba chiar mai mult....

Ce se întâmplă?

 Kvothe, eroul acestui roman, este o legendă în lumea sa. Posedând multe calități pe care ceilalți își doreau să le fi avut, personajul principal trece prin multe peripeții, din cauza unui eveniment tragic din copilăria sa. A aflat cum e să trăiești de unul singur de la o vârstă fragedă, cum să se îngrijească și să supraviețuiască printre niște oameni răi, cum să câștige bani neavând pe cineva alături de el etc, etc...

   În prezent, Kvothe e deja matur și fiincă s-au inventat multe legende despre el și alte motive pe care nu le spun aici, acesta decide să-i transmită povestea veții lui unui cronicar , timp de trei zile (prima zi fiind doar primul volum din serie). ,,Numele vândului" este un bildungsroman, în care eroul narează felul în care a ajuns să fie un viteaz, la început fiind doar un copil naiv și inteligent.

Părerea mea

 Deși cartea are aproape 800 de pagini, nu am avut impresia că vreun rând a fost pus doar pentru umple paginile, ci fiecare întâmplare m-a captivat. Au fost momente triste (majoritatea), dar au fost și unele vesele care m-au emoționat. Uneori am uitat că citesc o carte, trăiam efectiv senzațiile lui Kvothe. :)

 Atmosfera a fost una veche, m-am simțit ca și cum aș fi călătorit cu sute de ani în urmă. Îmi amintește de poveștile lui Sadoveanu, atunci când oamenii de întâlneau la han și discutau, iar în jur mirosea a toamnă...Mi-a plăcut mult asta...

  Personajele sunt numeroase și superbe, fiecare în felul său. De exemplu, la un moment dat personajul principal de duce la universitate și acolo are un magistru, adică un profesor, pe nume Lorren, care îmi amintea de Severus Snape, din Harry Potter, întrucât amândoi au o personalitate asemănătoare. Sau Denna, prietena protagonistului, care este o fire unică și care m-a fascinat, mai ales comportamentul său. >3

  Recomand această serie tututor pasionaților de cărți fantasty și celor care vor ca pentru câteva ore, să uite de problemele lor cotidiene și să se adâncească în legendele și lumea ireală a lui Kvothe. E o experiență de neuitat...

Citate:

"...am învățat că iubăreții cei mai mari au văzul mai bun decât cei mai mari cărturari."

     "Era o zi de toamnă din acelea cu totul minunate, care se găsesc atât de des în povești și atât de rar în lumea adevărată."

" -Chiar și o întrebare stânjenitoare?

          -De multe ori, numai astea merită să fie întrebate."

"Cele mai reușite le-am avut atunci când nu m-am gândit, ci am făcut pur și simplu ce simțeam că e mai bine. Chiar dacă nu aveam nicio socoteală pentru ce făcusem."

"Când suntem copii, arareori ne gândim la viitor....Ziua în care începem să ne facem griji în legătură cu viitorul este ziua în care ne luăm rămas-bun de la copilărie."

"Ceea ce pricepem putem să încercăm să și stăpânim."

"Jumătate din meseria de artist e să știi încotro se îndreaptă credințele oamenilor care vin să te vadă jucând."

"Un poet e un muzician care nu poate să cânte. Cuvintele trebuie să găsească mintea cuiva înainte să-i atingă inima, iar mințile unora sunt ținte înfiorător de mici. Muzica de atinge inimile nemijlocit, oricât de mică sau încăpățânată ar fi mintea celui care ascultă."

 

"Un om isteț și nechibzuit e unul dintre cele mai periculoase lucruri posibile."

"Amândoi aveau ochii închiși. Păreau să fie mulțumiți cu desăvârșire. Dacă găsiți pe cineva care să fie așa cu voi, cineva pe care să țineți în brațe și să vă închideți ochii împreună fără să vă mai pese de lumea din jur, atunci sunteți norocoși. Chiar dacă durează doar o clipă sau o zi. Chiar și după atâția ani, legănându-se blând în ritmul muzicii, e cum îmi închipui eu dragostea."

"Uneori, realitatea înseamnă numai durere, iar pentru a scăpa de durere mintea trebuie să lase realitatea în urmă."

"Oasele se vindecă, dar regretele nu te părăsesc niciodată."

"De multe ori, teama vine din necunoaștere. Imediat ce am înțeles care era problema, a devenit doar o problemă, nimic de care să mă tem."

"...Oriunde  te-ai afla, oamenii sunt la fel."

"În afară de asta, furia îți poate ține de cald noaptea și mândria rănită poate să împingă un om spre fapte mărețe."

"Oricum ți-ai petrece viața, mintea are să te apere mai bine decât o sabie. Așa că ține-o ascuțită!"

"Oamenii chibzuiți se tem de trei lucruri:  de marea cuprinsă de furtună, de o noapte fără lună și de mânia unui om blând."

 

"De aceea suntem atât de atrași de povești. Ele ne dau claritatea și simplitatea care lipsește din viețile noastre."

"Reputația e ca un fel de armură sau ca o armă pe ca o poți mânui la nevoie."

"Sunt două modalități sigure prin care îți pierzi un prieten. Unul e să-i ceri împrumult, celălalt, să-i dai."

"Muzica e o amantă mândră, năbădăioasă. Dacă îi acorzi timpul și atenția pe care o merită, e a ta. Dacă îi greșești, va veni o zi când o vei chema și nu îți va răspunde."

"Dacă-ți place o fată, trebuie s-o știe și ea."

"  Berea încețoșează memoria, tăria o pune pe foc, dar vinul e cel mai potrivit pentru chinurile unei inimi îndurerate..."

"Prinzi mai multe muște cu miere."

"Nu așa merge lumea? Vrem lucruri dulci, dar avem nevoie de cele neplăcute."

"Dar cum se întâmplă, să cauți nu înseamnă să și găsești."

"În timp, devenim cu toții ceea ce pretindem că suntem."

"E ca și cum toată lumea și-ar povesti povestea vieții în capul lor. Întotdeauna. Tot timpul. Povestea aceea te face ceea ce ești. Ne clădim din mrejele acelei povești."

"Să nu mă confunzi cu masca mea. Vezi lumina care lucește la suprafață și uiți de frigul și întunericul de dedesubt. "

 Punctajul meu: 5 din 5

Cărți sau țigări de George Orwell

  Acest volum conține câteva eseuri cu tentă moralizatoare, iar în fiecare dinte ele autorul amintește și evidențiază anumite defecte ale societății, cum ar fi condițiile inumane de trai dint-un spital de stat, răpirea libertății de orice fel, indiferența unora față de cărți, maltratarea psihică a copiilor etc...etc...

  Lecturând romanul lui George Orwell (e prima mea întâlnire cu acest autor, și presimt că o să mai fie câteva în viitor, chiar m-a impresionat plăcut), mi-am dat seama că unele din problemele enumerate mai sus încă mai sunt valabile și în secolul 21, ceea ce m-a întristat un pic și m-a făcut să meditez la câtă răutate și indiferență poate să se adăpostească în oameni... (presupun că într-un fel asta e bine, nu ăsta e rostul publicării acestei cărți?) 

   Nu sunt multe de spus despre ,,Cărți sau țigări", întrucât e un roman de dimensiuni mici, care se poate citi în câteva ore, pe o zi ploioasă,in cazul meu, dar cu toate astea e emoționant, te face să vrei să devii mai bun și te îndeamnă să visezi.

Punctaj: 3 din 5

Întâlnire la Elisée de Rodica Ojog Brașoveanu

  Synopsis
Calauziti de Rodica Ojog-Brasoveanu, facem o calatorie in timp si ne intoarcem in Romania din vremea Primului Razboi Mondial, spre a fi martori la o poveste de spionaj. Zvonuri, masluiri, tradari si escapade amoroase, intr-un roman in care imprevizibilul pandeste la fiecare pagina.

Părerea mea

De ceva timp am făcut o enormă pasiune pentru scrierile Rodicăi Ojog Brașoveanu și cred că asta se poate vedea limpede pe lista mea de cărți citite de pe Goodreads. Această autoare are pur și simplu un stil unic, inegalabil și fermecător, făcându-mă să nu mă mai pot dezlipi de paginile romanului respectiv și să nu mai am liniște până nu-l ,,devorez" pe tot...

  Ca orice volum de-al ,,Agathei Christie a României",  ,,Întâlnire la Elisée" s-a ridicat la măsura așteptărilor mele, întrucât personajele au fost inteligent create, fiecare dintre ele dând și mai multă frumusețe poveștii prin personalitatea și replicile acestora încântătoare, ultimele fiind un veritabil delicu pentru mine, ca cititor.

De asemenea atmosfera apăsătoare și dezolantă a Primului Război Mondial, pe care se petrec evenimentele parcă a produs în mine o agitație, un soi de neliniște...Acest fapt mi-a plăcut, pentru că în acest fel am avut o imensă empatie pentru cei din această carte...efectiv aveam impresia că acel conflict nu se mai termină și că viitorul nu va mai fi nicodată trandafiriu.

   Cu toate că romanul are o tentă deprimantă, întrucât dăăă, e vorba de Marele Război aici, eu m-am bucurat în mare parte lecturându-l, datorită suspansului care pândește la fiecare pas, mulțumită personajelor încântătoare (unele dintre ele sunt negative, dar tot fermecătoare sunt) și mai ales datorită unei povești de iubire dintre doi oameni complet diferiți, o iubire trăită într-o vreme tulbure și cu o societate cu multe prejudecăți...Chiar mă întrebam dacă această dragoste are perspectivă, și trebuie să recunosc...finalul m-a surprins.

Citate:

Dacă oamenii au memorie fragilă, conducătorilor lor nu le este îngăduit să greșească la fel, iar istoria militară e plină de pilde.

 Cui îi pasă se pune pe carte, cui nu, îi amărăști doar zilele.

Unii trafichează tutun și alcool, noi traficăm sentimente.

Umorul care presupune în ultimă analiză un anumit mod, înțelept, păstrând simțul proporțiilor, de a privi existența, este generat de o amplă experiență.

Colonelul mai medita că oamenii proferează toată viața teorii pe care le consideră axiome pentru ca la un moment dat să acționeze exact în sens contrar.

Un lucru făcut ori dăruit la timpul său e ca și cum l-ai face sau l-ai dărui de două ori...Pe mine unul nu m-a convins niciodată acel ,,mai bine mai târziu decât niciodată...

Marele Gatsby de F.SCOTT FITZGERALD

Părerea mea

Aveam cartea asta de ceva timp în bibliotecă şi de fiecare dată când mă uitam la ea îmi spuneam că trebuie să o citesc, întrucât am auzit multe păreri bune despre ea şi cum nu lecturasem în viaţa mea un roman clasic american, ,,Marele Gatsby" era un titlu perfect pentru a-mi satisface dorinţa anterioară. Şi pentru că de fiecare dată alte tomuri îmi făceau cu ochiul, abia după câteva luni am luat cartea asta din raft şi m-am apucat de ea. :3
Primele pagini mi s-au părut fără sens şi nu pricepeam mare lucru, dar de îndată ce m-am afundat printre rânduri totul a devenit mai limpede şi într-adevăr am fost captivată de lumea creată de F. SCOTT FITZGERALD...

Pe fundalul unei Americi de după Primul Război Mondial, Nick Carraway, un bărbat de aproximativ trei decenii, vecin cu Gatsby, narează evenimentele ce se petrec de-a lungul paginilor. Fiind un tip misterios, bogat şi cuceritor, Jay Gatsby îi trezeşte lui Nick interesul, întrucât mereu în imensa lui casă se organizau petreceri fastuoase, la care veneau mulţi oameni cunoscuţi şi din înalta societate.

În ciuda faptului că avea o avere colosală, misteriosul vecin era nefericit, deoarece adevărata lui dragoste, Daisy, era căsătorită cu altcineva şi în plus, femeia nu-i împărtăşea sentimentele aşa cum făcea el...dar de fapt Daisy nutrea emoţii puternice pentru Gatsby, dar era prea lipsită de curaj ca să fie sinceră cu ea însăşi pentru a recunoaşte iubirea din faţa el şi să rămână cu acesta până la adânci bătrâneţi...şi aşa se face că de la această dragoste toxică şi fără viitor va urma un lanţ întreg de întâmplări nefericite, care vor conduce la un final tragic, tragic. :(

Personajele nu prea mi-au plăcut, în special soţii Buchman (Daisy şi Tom)-n-aveau onoare şi erau mediocri şi însuşi Gatsby, care era exagerat de naiv şi visător. Singurul care mi-a trezit simpatia a fost naratorul Nick, întrucât era un prieten devotat şi era un om onest, care ştia exact de vrea de la viaţă. Dar în ciuda fiinţelor pe care nu le-am agreat, cartea asta a fost o experienţă frumoasă şi chiar recomand acest roman de F.SCOTT FITZGERALD, fiindcă prezintă o iubire intensă, tulburătore şi fermecătoare totodată.
Citate

,,E un avantaj uriaş să nu bei între nişte oameni care au patima beţiei."

 

Punctaj: 3,5 din 5

,,Căutând-o pe Alaska" de John Green

Pentru că nu ştiu cititori care să nu fi lecturat vreodată un roman de John Green m-am hotărât să intru şi eu în clubul verde, începând chiar romanul de debut al autorului.
De ceva timp voiam să ştiu cum e să citeşti ceva de marele Green ,mai ales că internetul e plin de citate adorabile din cărţile lui. Deci nu e greu de închipuit cât de fericită am fost când am despachetat ambalajul cu care a fost acoperit acest volum şi am început să mă delectez cu el...
                           
Ce se întămplă
Miles Halter, protagonistul acestei cărţi este un adolescent pasionat de ultimele cuvinte ale personajelor celebre. Fiind sătul de Florida şi de oamenii din şcoala lui, eroul se decide să plece în Alabama şi să facă ultimii doi ani de liceu acolo, la internat. Acolo îşi face prieteni: Takumi, Colonelul, Lara şi fermecătoarea Alaska Young, o tipă învăluită în parfum de ţigări şi vanilie, de care Miles se va îndrăgosti imediat.
În ,,Căutând-o pe Alaska" sunt prezente mai mult drame adolescentine, farse simpatice făcute de elevi şi un strop de filozofie despre viaţă. La început totul merge lent, normal, frumos, daaar în a doua parte se întâmplă ceva brusc, trist şi neobişnuit încât ai impresia că tocmai ai fost călcat de un tren şi parcă nu-ţi vine să crezi ce s-a întâmplat şi nu mai poţi să-ţi revi. Eu aşa m-am simţit. :(
După ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat (nu am de gând să spun ce s-a petrecut din cauza spoilerelor), protagonistul şi grupul său de prieteni încep să se joace de-a Sherlock Holmes cu scopul de a descoperi motivele care au dus la evenimentul care le-a schimbat adolescenţilor viaţa pentru totdeanuna. Dar oare tinerii vor găsi ceea ce căutau...?
Ce mi-a plăcut

• stilul simplu de scriere şi am apreciat că autorul nu a abuzat de descrieri plictisitoare, aşa cum au alţii tendinţa să facă;
• personajele-chiar dacă nu sunt complet schiţate, o parte din mine le-a înţeles acţiunile..dubios, nu?
• coperta-iniţial nu aveam nicio ideea ce sugerează, dar după ce am terminat cartea, mi-am dat seama că acest roman are o copertă perfectă;
• personalitatea Alaskăi Young-tipa are o fire unică, fabuloasă, aşa fiinţe găseşti numai în cărţile Rodicăi Ojog Braşoveanu.

Ce mi-a displăcut

• mi-aş fi dorit ca JG să fi pus mai mult accent pe psihologia Alaskăi, a profesorului de religie (la şcoala cu internat, proful de religie are o influenţă colosală asupra gândirii lui Miles) şi a altor personaje;
• nu neapărat că am avut eu vreo problemă cu asta, dar alţii s-ar putea să nu agreeze abuzul de ţigări, băutură sau petreceri în stilul adolescenţilor .

Citate

Punctaj: 3 din 5

Roșu ca sângele de Salla Simukka, primul volum din triologia ,,Albă-ca-Zăpada”

 Romanul ,,Roșu ca sângele” reprezintă prima mea întâlnire cu literatura nordică. Mereu m-am dorit să citesc ceva de un autor scandinav și în sfârșit mi s-a îndeplinit și dorința asta.

 Cred că ceea ce m-a determinat să mă apuc de această carte este faptul că pe copertă scrie ,,un thriller pentru adolescenți”.Și într-adevăr este un thriller pentru adolescenți...

Recenzie
 Pe un fundal alb ca zăpada combinat cu roșu, culoarea sângelui, Lumikki, în vârstă de 17 ani, încearcă să descopere misterul din jurul bancnotelor cu valoare imensă găsite într-o camera obscură a liceului în care învață. La început eroina acestei triologii nu e prea interesată să rezolve acest caz, însă pe parcurs descoperă că în spatele acelei sume imense de bani există niște treburi murdare și periculoase, care în loc să o facă pe Lumikki să înceteze să se joace de-a Sherlock Holmes, ei bine, efectul este acela că fata a devenit și mai înverșunată să afle adevărul. Dar în timpul investigației, adolescenta își face mulți dușmani primejdioși, care vor cu orice preț să-i curme viața. De multe ori au existat situații în care m-am temut pentru Lumikki și m-am întrebat dacă până la final va supraviețui, dar mi-am zis că nu e posibil să moară, întrucât fata asta e personajul principal și ar fi ciudat. Am adorat tensiunea din acest roman pentru că nu mulți autori reușesc să creeze asemenea suspans într-un decor de basm, literalmente.
  Modul în care e scris romanul ,,Roșu ca sângele” îmi amintește de ,,Hoțul de cărți” de Markus Zusak.  Amândouă cărțile conțin fraze scurte, dar care echivalează cu un milion de cuvinte. În plus, în prima carte menționată mai sus există câteva  propoziții în finlandeză și engleză, iar în cealaltă sunt unele dialoguri în germană. Mi-a plăcut această asemănare.>3
 Singura chestie care m-a dezamăgit la acest volum este numărul mic de pagini, respectiv 227. Nici nu știu cum a trecut timpul, a fost de parcă am citit primul rând și în în secunda următoare terminasem cartea. Tot ce pot să spun este că abia aștept să apară în RO toată triologia, deaoarece din cartea asta au rămas niște întrebări fără răspuns și sunt curioasă ce se va întâmpla mai departe.

Punctaj: 4,5 din 5