miercuri, august 24

Doctor Sleep-Stephen King


Descrierea oficială luată de pe site-ul editurii Nemira-
 Stephen King se intoarce la universul pe care l-a creat si l-a explorat in Shining. Dan Torrance, angajat intr-un azil de batrani, trebuie sa salveze o fetita din ghearele unei grupari de criminali cu puteri paranormale. Umeaza o lupta complicata intre bine si rau, o poveste extraordinara, care va incanta miloanele de cititori ce s-au delectat cuShining si-i va cuceri pe cei care pasesc acum in tinuturile lui Stephen King.
 Părerea mea
  Cum în ultima vreme nu mai citisem nimic scris de marele maestru al geniului horror, SK, și cum vremea e prielnică pentru povești mai înfricoșătoare, am decis să mă apuc de "Doctor Sleep", continuarea romanului "Shinning". Aveam speranțe că întâmplările din al doilea volum o să mă facă să am fiori pe șira spinării, precum s-a întâmplat cu precendenta carte,  dar nu a fost cazul de data asta. Cu toate că și aici există monștri cu energie negativă, iar pericole există la tot pasul, totuși nu am avut mai deloc sentimente de frică și nesiguranță. Asta poate din cauza faptului că eu m-am maturizat, ori poate că odată cu trecerea timpului, SK și-a schimbat modul de a scrie, who knows. Daaar, sinceră să fiu, cu toate astea, mie tot mi s-a părut o experiență grozavă lectura acestui roman.
  Protagonistul din "Shinning", Danny (Amicul) Torrance și prietenul său adult, Richard (Dick) Hallorann, sunt diferiți față de ceilalți, întrucât posedă anumite abilități. Aceste superputeri îi atrag pe fantome sau diferiți "diavoli", care efectiv se hrănesc cu energia lor. Și cu toate că aceste creaturi malefice voiau să-i omoare, eroii reușesc să scape de primejdii, ba chiar să-și construiască o viață departe de ei. Cam așa se termină prima carte...ei bine, în următoarea, se prezintă peste câțiva ani viața lui Danny, acum devenit Dan. Acesta fiind terorizat de amintirile trecutului și fiind speriat de ce putea înfăptui cu talentul său, strălucirea, el preferă să uite de tot și în felul acesta devine dependent de alcool. Această dependență aproape că îi distruge viața, iar de aici multe pagini sunt umplute cu modul în care Dan se luptă cu demonii săi interiori, cartea având astfel și un dram de filozofie, accentul nefiind pus de astfel pe horror.
  Personajele au fost variate și extrem de expresive, și admit că mi-au plăcut mult. "Diavolii goi", acele personaje nagative, cu toate că erau antipatici, din cauza acelor lucruri înfiorătoare pe care le făceau pentru a trăi, totuși au avut personalitate, și asta a fost genial, având în vedere că majoritatea monștrilor sunt plați, sunt doar răi și atât...De asemenea dialogurile au fost extrem de verosimile, în sensul că erau folosite o mulțime de cuvinte obscene, dar totuși erau bine încadrate. pentru că fac întreaga poveste muuult mai captivantă. 
  Un alt aspect care m-a impresionat plăcut este modul în care realismul se înbină armonios cu supernaturalul. Totul se petrece în America acestor vremuri și totuși ființe ale întunericului coexistă cu oamenii. Asta m-a pus un pic pe gânduri, deoarece mi-am dat seama că heei, poate totul ar putea la fel de bine să fie real...
 Notă 
 3,5 din 5

Citate
  • Amintirile sunt adevăratele fantome.
  • Dar ajunse la concluzia că viața nu era decât o serie de ambuscade pline de ironie. 
  • Mintea este o tablă. Pileala este buretele. 
  •  Viața este o roată care nu face nimic altceva decât să se învârtească în permanență, ajungând întotdeauna în locul de unde a pornit.
  •  Totul pare mai mărunt atunci când e rostit cu voce tare. 

Niciun comentariu: