marți, august 29

Paula de Isabel Allende recenzie


  De vreun an şi ceva, am descoperit-o pe Isabel Allende, o scriitoare genială din America Latină. Fiecare roman de-al ei are elemente dragi mie, precum gastronomia, călătoriile, amorul, războaie et cetera. Felul în care povesteşte Isabel Allende istoria personajelor este fascinant, eu efectiv nu mai pot lăsa cărţile ei din mână. Pe lângă stilul captivant, personajele sunt cu adevărat unice şi unele din ele pot deveni modele demne de urmat. Tot lecturând romanele acestei autoare, am descoperit că mie chiar îmi place să călătoresc. Fiind originară din Chile, autoarea evocă de multe ori în operele sale acest ţinut şi altele din America Latină, şi doamne, eu chiar m-am îndrăgostit de aceste locuri, deşi nu am fost niciodată pe acolo...deşi sper ca într-o bună zi să am ocazia să călătoresc pe acel tărâm, Chile.
  Am luat "Paula" de la bibliotecă ştiind deja că o să mi se frângă inima lecturând acest roman, însă curiozitatea a fost mai puternică şi uite-aşa am început să citesc. Contrar aşteptărilor mele, ceea ce am lecturat nu a fost aşa de trist, deşi subiectul este. În timp ce Paula, fiica lui Isabel Allende se află în spital, inconştientă din cauza unei boli ereditare, anume porfiria, autoarea îşi rememorează viaţa şi chiar începe să îşi scrie memorii legate de propria viaţă, cu speranţa de a învinge tristeţea ce a acaparat-o. Deşi speră ca Paula să îşi revină şi să fie din nou ca înainte ca boala să îşi înfigă colţii în viaţa ei, totuşi acest lucru nu se întâmplă, fata alunecând tot mai mult spre moarte. Iar în final tot moartea învinge. 
  Isabel Allende a avut o viaţă fascinantă. Începând de la o familie numeroasă, având membri dubioşi, până la amoruri cu oameni variaţi şi joburi care i-au permis să afle lucruri aparent interzise despre oameni, acestea i-au folosit drept inspiraţie pentru cărţile sale. Nu ştiu ce să mai zic, eu recomand romanele ei, în special "Paula", întrucât pe mine m-a convins că viaţa poate fi uimitoare.

duminică, iulie 9

A înflorit liliacul de Rodica Ojog Braşoveanu recenzie

  Mai este puţin şi o să vină şi pentru mine vacanţa. Am terminat cu bacul şi respectiv, cu liceul, şi acum aştept să scap şi de următorul hop, anume admiterea la facultate. Deja simt libertatea...
  Fiind în ultimul an de liceu, eram destul de stresată în legătură cu examenele ce aveau să vină, aşa că un mod de a mă destinde era lectura. ''A înflorit liliacul " de Rodica Ojog Braşoveanu a fost o alegere perfectă, întrucât stilul genial de scriere al autoarei împletit cu un fundal de inspiraţie istorică a fost exact ce îmi trebuia...
  Lecturând acest roman, am simţit că aflu o nouă pagină a istoriei României-perioada în care domnea Alexandru Ioan Cuza.  Culoarea locală a fost extrem de bine reliefată...oamenii, poveştile lor de viaţă, modul în care se trăia atunci...totul a fost viu sub ochii mei în timp ce citeam. Mi-am dat seama că aspiraţiile personajelor din secolul al XVIII-lea nu diferă mult de cele ale contemporanilor...anume bani, linişte, fericire....
  Nu ştiu ce să mai zic despre cartea asta...deşi limbajul arhaic m-a derutat la început, pe parcursul lecturii nici nu am simţit că el mă împiedică să mă bucur de ceea ce citesc, deoarece acţiunea este atât de captivantă, încât vrei să aflii ce se întâmplă mai departe mereu şi mereu.
  Recomand ''A înflorit liliacul " tuturor, dar mai ales iubitorilor de istorie! Romanul are un farmec aparte, iar misterul este prezent pretutindeni...

vineri, ianuarie 6

''Dona Juana'' de Lorena Lupu-recenzie

 Întrucât sunt o cititoare fidelă a blogului mov, am vrut neapărat să lecturez o carte scrisă de Lorena Lupu. Îmi face mare plăcere să citesc articolele scrise de Lorena, ador felul în care gândeşte...
 Aşadar, atunci când a venit coletul de la Elefant (mi-am făcut mie cadou de Crăciun cartea asta), abia aşteptam să încep lectura :) Ce-i drept, ştiusem că acest roman o să fie pe gustul meu, pentru că Dona Juana, protagonista, are o personalitate puternică, la fel ca şi autoarea, şi ştie să se impună, I love it...
Ce se întâmplă?
Dona Juana, eroina acestei cărţi, vede viaţa diferit, altfel decât majoritatea celor din jurul ei. Face ce doreşte, de fapt are curajul să aibă acest stil de a-şi trăi viaţa, şi în acelaşi timp nu impune nimic nimănui...Ea lucrează la Club Bizarre, făcând numere de travesti pe scenă, alături de alţi colegi şi prieteni "Dudette".  Ea este mulţumită de jobul ei, se simte împlnită, mai ales că în clubul unde lucrează are oameni care o iubesc şi apreciază...
 Modul în care protagonista îşi trăieşte zilele nopţile este spectaculos pentru cineva cu viaţă obişnuită- mesaje sau scrisori de dragoste de la diverşi admiratori venind mereu, clipe de sex (mi-a plăcut modul în care au fost scrise) fac din acest roman un deliciu pentru cititor,
 Totuşi, un eveniment neprevăzut tulbură liniştea Donei Juana, şi parcă din acel moment parcă întreg universul fantastic al eroinei se degradează treptat, până când tu ca cititor, ai impresia că asta e, nimic nu mai poate fi salvat...Dar surpriză, surpriză, la final, ca un adevărat luptător, Dona Juana parcă a renăscut din propia cenuşă şi revine din nou cu o forţă şi mai mare, la viaţa ei obişnuită, aceea de artistă, făcând  travesti pe scenă.
"Sunt femeia tuturor bărbaţilor şi bărbatul tuturor femeilor. Aţi auzit asta şi de la Iulius Cezar, dar el a murit de mult; eu sunt încă în viaţă."pag,11
Ce mi-a plăcut
  • replicile directe, vesele, fără false pudori;
  • personajele, deşi aparent multe dintre ele par avea vieţi ratate, într-un fel sunt profunde şi inteligente;
  • deşi preponderent e un roman erotic, sunt prezente şi unele adevăruri grave, triste, legate de lumea contemporană.
Citate
"Cele mai bune măşti nu sunt cele veneţiene, cu nasuri coroiate şi expresii ridicole. Cele mai bune măşti sunt acelea care trec dincolo de epidermă, şi devin una cu tine." pag.11
 "-Păi, rostul femeii e să facă sexul să pară o chestie foarte complicată şi greu de obţinut, ca să ne poată cere multe favoruri în schimbul lui." pag.100
"-Mie ăia care rămân cu mintea de  la 18 mi se par cei mai inteligenţi. Mai gravă e treaba cu ăia care se mint că-s mai buni decât alţii." pag. 101
 "Şi totuşi...ce frumos ar fi să putem trata sexul ca pe o chestie plăcută şi să nu ne ambalăm aşa! De ce să ne punem ambiţia şi să ne sabotăm propriile senzaţi? De ce nu înţelege toată lumea că nu există drum corect?" pag. 110
"Orice chestie dureroasă poate părea ceva incredibil de comic dacă o spui pe tonul potrivit." pag.221
"Poate că noi, oamenii, ne vindem prea ieftin." pag. 242
 "Viaţa asta este cel mai ironic lucru cu putinţă." pag,244