Razboi și pace de Lev Tolstoi partea II

 

Citate:

"-Bătălia o câștigă cel care a hotărât s-o câștige cu tot dinadinsul."

"-...Noi credem ca de îndată ce am fost scoși de pe ingustul nostru drum, totul e piedut; când de fapt, abia atunci începe noutatea si frumusețea vieții. Cât timp exista viața, exista si fericire. Avem încă atâtea in fata noastră! Atâtea! Credeți-ma!"

"Orice conștiință e doar o încadrare a esenței vieții in legile rațiunii." 

Război si pace de Lev Tolstoi - partea 1

E prima data cand citesc ceva scris de Lev Tolstoi. In 2024 am făcut cunoștiință cu operele lui Dostoievski, prin intermediul cărții "Idiotul". Cum am vrut sa compar cei doi mari autori ai literaturii ruse, am început și dilogia "Război și pace". 

Începutul a fost destul de greoi, deoarece sunt multe personaje, fiecare caracter având mai multe nume. Întrucât am fost ocupată cu un examen important, a durat destul de mult sa termin prima parte a operei, respectiv câteva luni.

Acțiunea se petrece la Moscova, Sankt Petersburg și in Rusia rurala, in vremea lui Napoleon al Franței și a împăratului Alexandru al Rusiei. Personajele sunt numeroase, insa principalii sunt Natasha Rostova, Pierre Bezukhov si printul Andrei. Se prezintă societatea rusească din acea perioada, petrecerile fastuoase, viața socială, dar si cum era pe câmpul de lupta, cu armata franceza, cea austriaca si cea rusească. 

Cel mai mult mi-au plăcut personajele, in special cele principale, pentru unicitatea lor si pentru modul cum autorul a știut sa portretizeze maiestuos tulburările din sufletul omenesc. E ceva unic.  

Citate:

"Daca mai țin la viața, e pentru ca tot mai nadajduiesc sa întâlnesc într-o buna zi ființa aceea ideală, care sa mă facă sa renasc, sa mă pot purifica și înalta."

"...Zadarnicii! Poți sa ucizi, poți sa furi și totuși sa fii fericit..."

"Dar noi vrem sa fie, in același timp, și lupii sătui, și oile întregi..." 

Scor: ∞/5, efectiv am adorat cartea, abia aștept sa încep si partea a doua. 

Paula de Isabel Allende recenzie

  De vreun an şi ceva, am descoperit-o pe Isabel Allende, o scriitoare genială din America Latină. Fiecare roman de-al ei are elemente dragi mie, precum gastronomia, călătoriile, amorul, războaie et cetera. Felul în care povesteşte Isabel Allende istoria personajelor este fascinant, eu efectiv nu mai pot lăsa cărţile ei din mână. Pe lângă stilul captivant, personajele sunt cu adevărat unice şi unele din ele pot deveni modele demne de urmat. Tot lecturând romanele acestei autoare, am descoperit că mie chiar îmi place să călătoresc. Fiind originară din Chile, autoarea evocă de multe ori în operele sale acest ţinut şi altele din America Latină, şi doamne, eu chiar m-am îndrăgostit de aceste locuri, deşi nu am fost niciodată pe acolo...deşi sper ca într-o bună zi să am ocazia să călătoresc pe acel tărâm, Chile.

  Am luat "Paula" de la bibliotecă ştiind deja că o să mi se frângă inima lecturând acest roman, însă curiozitatea a fost mai puternică şi uite-aşa am început să citesc. Contrar aşteptărilor mele, ceea ce am lecturat nu a fost aşa de trist, deşi subiectul este. În timp ce Paula, fiica lui Isabel Allende se află în spital, inconştientă din cauza unei boli ereditare, anume porfiria, autoarea îşi rememorează viaţa şi chiar începe să îşi scrie memorii legate de propria viaţă, cu speranţa de a învinge tristeţea ce a acaparat-o. Deşi speră ca Paula să îşi revină şi să fie din nou ca înainte ca boala să îşi înfigă colţii în viaţa ei, totuşi acest lucru nu se întâmplă, fata alunecând tot mai mult spre moarte. Iar în final tot moartea învinge. 

  Isabel Allende a avut o viaţă fascinantă. Începând de la o familie numeroasă, având membri dubioşi, până la amoruri cu oameni variaţi şi joburi care i-au permis să afle lucruri aparent interzise despre oameni, acestea i-au folosit drept inspiraţie pentru cărţile sale. Nu ştiu ce să mai zic, eu recomand romanele ei, în special "Paula", întrucât pe mine m-a convins că viaţa poate fi uimitoare.

A înflorit liliacul de Rodica Ojog Braşoveanu recenzie

  Mai este puţin şi o să vină şi pentru mine vacanţa. Am terminat cu bacul şi respectiv, cu liceul, şi acum aştept să scap şi de următorul hop, anume admiterea la facultate. Deja simt libertatea...
  Fiind în ultimul an de liceu, eram destul de stresată în legătură cu examenele ce aveau să vină, aşa că un mod de a mă destinde era lectura. ''A înflorit liliacul " de Rodica Ojog Braşoveanu a fost o alegere perfectă, întrucât stilul genial de scriere al autoarei împletit cu un fundal de inspiraţie istorică a fost exact ce îmi trebuia...
  Lecturând acest roman, am simţit că aflu o nouă pagină a istoriei României-perioada în care domnea Alexandru Ioan Cuza.  Culoarea locală a fost extrem de bine reliefată...oamenii, poveştile lor de viaţă, modul în care se trăia atunci...totul a fost viu sub ochii mei în timp ce citeam. Mi-am dat seama că aspiraţiile personajelor din secolul al XVIII-lea nu diferă mult de cele ale contemporanilor...anume bani, linişte, fericire....
  Nu ştiu ce să mai zic despre cartea asta...deşi limbajul arhaic m-a derutat la început, pe parcursul lecturii nici nu am simţit că el mă împiedică să mă bucur de ceea ce citesc, deoarece acţiunea este atât de captivantă, încât vrei să aflii ce se întâmplă mai departe mereu şi mereu.
  Recomand ''A înflorit liliacul " tuturor, dar mai ales iubitorilor de istorie! Romanul are un farmec aparte, iar misterul este prezent pretutindeni...

''Dona Juana'' de Lorena Lupu-recenzie

 Întrucât sunt o cititoare fidelă a blogului mov, am vrut neapărat să lecturez o carte scrisă de Lorena Lupu. Îmi face mare plăcere să citesc articolele scrise de Lorena, ador felul în care gândeşte...
 Aşadar, atunci când a venit coletul de la Elefant (mi-am făcut mie cadou de Crăciun cartea asta), abia aşteptam să încep lectura :) Ce-i drept, ştiusem că acest roman o să fie pe gustul meu, pentru că Dona Juana, protagonista, are o personalitate puternică, la fel ca şi autoarea, şi ştie să se impună, I love it...
Ce se întâmplă?
Dona Juana, eroina acestei cărţi, vede viaţa diferit, altfel decât majoritatea celor din jurul ei. Face ce doreşte, de fapt are curajul să aibă acest stil de a-şi trăi viaţa, şi în acelaşi timp nu impune nimic nimănui...Ea lucrează la Club Bizarre, făcând numere de travesti pe scenă, alături de alţi colegi şi prieteni "Dudette".  Ea este mulţumită de jobul ei, se simte împlnită, mai ales că în clubul unde lucrează are oameni care o iubesc şi apreciază...
 Modul în care protagonista îşi trăieşte zilele nopţile este spectaculos pentru cineva cu viaţă obişnuită- mesaje sau scrisori de dragoste de la diverşi admiratori venind mereu, clipe de sex (mi-a plăcut modul în care au fost scrise) fac din acest roman un deliciu pentru cititor,
 Totuşi, un eveniment neprevăzut tulbură liniştea Donei Juana, şi parcă din acel moment parcă întreg universul fantastic al eroinei se degradează treptat, până când tu ca cititor, ai impresia că asta e, nimic nu mai poate fi salvat...Dar surpriză, surpriză, la final, ca un adevărat luptător, Dona Juana parcă a renăscut din propia cenuşă şi revine din nou cu o forţă şi mai mare, la viaţa ei obişnuită, aceea de artistă, făcând  travesti pe scenă.

"Sunt femeia tuturor bărbaţilor şi bărbatul tuturor femeilor. Aţi auzit asta şi de la Iulius Cezar, dar el a murit de mult; eu sunt încă în viaţă."pag,11

Ce mi-a plăcut

• replicile directe, vesele, fără false pudori;
• personajele, deşi aparent multe dintre ele par avea vieţi ratate, într-un fel sunt profunde şi inteligente;
• deşi preponderent e un roman erotic, sunt prezente şi unele adevăruri grave, triste, legate de lumea contemporană.

Citate

"Cele mai bune măşti nu sunt cele veneţiene, cu nasuri coroiate şi expresii ridicole. Cele mai bune măşti sunt acelea care trec dincolo de epidermă, şi devin una cu tine." pag.11

 "-Păi, rostul femeii e să facă sexul să pară o chestie foarte complicată şi greu de obţinut, ca să ne poată cere multe favoruri în schimbul lui." pag.100

"-Mie ăia care rămân cu mintea de  la 18 mi se par cei mai inteligenţi. Mai gravă e treaba cu ăia care se mint că-s mai buni decât alţii." pag. 101

 "Şi totuşi...ce frumos ar fi să putem trata sexul ca pe o chestie plăcută şi să nu ne ambalăm aşa! De ce să ne punem ambiţia şi să ne sabotăm propriile senzaţi? De ce nu înţelege toată lumea că nu există drum corect?" pag. 110

"Orice chestie dureroasă poate părea ceva incredibil de comic dacă o spui pe tonul potrivit." pag.221

"Poate că noi, oamenii, ne vindem prea ieftin." pag. 242

 "Viaţa asta este cel mai ironic lucru cu putinţă." pag,244

(Doctor) House-serial recenzie

  Întrucât am o mare pasiune în a urmări diferite seriale, era imposibil să nu mă apuc și de "House." Din cauza faptului că înainte de primul episod aveam idei preconcepute despre cum avea să mi se pară, am tot refuzat să îl încep timp de multe luni...dar în final curiozitatea mi-a dat ghes și uite-așa am căpătat o nouă obsesie...
  Evident, cel mai tare mi-a plăcut chiar de protogonistul serialului, "Doctor House", șeful secției de diagnosticare.  El e deștept, carismatic, dar în același timp are și câteva mari defecte, precum faptul că este un fisco în relații cu ceilalți, rănind emoțional pe toți cei care țin la el. Având o problemă medicală, el este dependent de un medicament, vicodin, ce îl face să uite de dureri, dar în același timp îl afectează dacă îl folosește în exces..ce ce el și face. Relația asta toxică face totul mai captivant și în timp ce privești episoadele te întrebi ce se va mai întâmpla și în ce fel îl va mai influența pe House drogul.

 De asemenea, misterul este prezent peste tot, în fiecare nou episod sunt diferiți pacienți cu boli necunoscute, pe care House, împreună cu echipa sa, încearcă să îi salveze. Unii mai și mor, dar majoritatea se fac bine datorită inteligenței eroului. (cum zicea Wilson, cel mai bun prieten al protagonistului *House este o forță pozitivă în univers*).
 Deși abundă termenii medicali, pe care nu i-am auzit în viața mea, ei nu reprezintă o piedică în a te bucura de ceea ce vezi, mai ales că aici se mai strecoară și povești de iubire, chestiuni de etică și filozofie, care împreună cu personalitatea lui House formează un puzzle minunat.

 Un alt aspect care pe mine m-a atras este partea vizuală, mai exact modul în care sunt filmate scenele. Imaginile m-au cucerit, și efectiv te faci să vrei să vezi mai mult și mai mult și mai mult(cu m ar fi decorul sau albastrul ochilor lui House).
  Și a, da, era să uit, sunt unele citate adorabile, adesea rostite de House, precum celebra replică "Everybody lies". Sau ce mi-a plăcut mie: "Religia este placebo pentru omenire". Și pe lângă replicile geniale, mai sunt prezente și lecțiile de viață. Cel mai mult m-a impresionat momentul când cineva (nu spun cine, că se consideră spoiler) s-a sinucis, Și după acel moment aici se arată cât de lipsit de sens este acest act și ce consecințe poate avea.

Recomand cu multă căldură acest serial!

Doctor Sleep-Stephen King

Descrierea oficială luată de pe site-ul editurii Nemira-

 Stephen King se intoarce la universul pe care l-a creat si l-a explorat in Shining. Dan Torrance, angajat intr-un azil de batrani, trebuie sa salveze o fetita din ghearele unei grupari de criminali cu puteri paranormale. Umeaza o lupta complicata intre bine si rau, o poveste extraordinara, care va incanta miloanele de cititori ce s-au delectat cuShining si-i va cuceri pe cei care pasesc acum in tinuturile lui Stephen King.

 Părerea mea
  Cum în ultima vreme nu mai citisem nimic scris de marele maestru al geniului horror, SK, și cum vremea e prielnică pentru povești mai înfricoșătoare, am decis să mă apuc de "Doctor Sleep", continuarea romanului "Shinning". Aveam speranțe că întâmplările din al doilea volum o să mă facă să am fiori pe șira spinării, precum s-a întâmplat cu precendenta carte,  dar nu a fost cazul de data asta. Cu toate că și aici există monștri cu energie negativă, iar pericole există la tot pasul, totuși nu am avut mai deloc sentimente de frică și nesiguranță. Asta poate din cauza faptului că eu m-am maturizat, ori poate că odată cu trecerea timpului, SK și-a schimbat modul de a scrie, who knows. Daaar, sinceră să fiu, cu toate astea, mie tot mi s-a părut o experiență grozavă lectura acestui roman.
  Protagonistul din "Shinning", Danny (Amicul) Torrance și prietenul său adult, Richard (Dick) Hallorann, sunt diferiți față de ceilalți, întrucât posedă anumite abilități. Aceste superputeri îi atrag pe fantome sau diferiți "diavoli", care efectiv se hrănesc cu energia lor. Și cu toate că aceste creaturi malefice voiau să-i omoare, eroii reușesc să scape de primejdii, ba chiar să-și construiască o viață departe de ei. Cam așa se termină prima carte...ei bine, în următoarea, se prezintă peste câțiva ani viața lui Danny, acum devenit Dan. Acesta fiind terorizat de amintirile trecutului și fiind speriat de ce putea înfăptui cu talentul său, strălucirea, el preferă să uite de tot și în felul acesta devine dependent de alcool. Această dependență aproape că îi distruge viața, iar de aici multe pagini sunt umplute cu modul în care Dan se luptă cu demonii săi interiori, cartea având astfel și un dram de filozofie, accentul nefiind pus de astfel pe horror.
  Personajele au fost variate și extrem de expresive, și admit că mi-au plăcut mult. "Diavolii goi", acele personaje nagative, cu toate că erau antipatici, din cauza acelor lucruri înfiorătoare pe care le făceau pentru a trăi, totuși au avut personalitate, și asta a fost genial, având în vedere că majoritatea monștrilor sunt plați, sunt doar răi și atât...De asemenea dialogurile au fost extrem de verosimile, în sensul că erau folosite o mulțime de cuvinte obscene, dar totuși erau bine încadrate. pentru că fac întreaga poveste muuult mai captivantă. 

  Un alt aspect care m-a impresionat plăcut este modul în care realismul se înbină armonios cu supernaturalul. Totul se petrece în America acestor vremuri și totuși ființe ale întunericului coexistă cu oamenii. Asta m-a pus un pic pe gânduri, deoarece mi-am dat seama că heei, poate totul ar putea la fel de bine să fie real...
 Notă 
 3,5 din 5

Citate

• Amintirile sunt adevăratele fantome.
• Dar ajunse la concluzia că viața nu era decât o serie de ambuscade pline de ironie. 

• Mintea este o tablă. Pileala este buretele. 

•  Viața este o roată care nu face nimic altceva decât să se învârtească în permanență, ajungând întotdeauna în locul de unde a pornit.

•  Totul pare mai mărunt atunci când e rostit cu voce tare. 

Povestirile Evei Luna-Isabel Allende

 Paremi-se că la începutul anului 2016 am lecturat primul roman scris de Isabel Allende-Portret în sepia-și de atunci am mai devorat alte cărți scrise tot de aceeași autoare. Încă de la primele pagini, am îndrăgit stilul în care sunt scrise narațiunile, efectiv te faci să vrei să termini mai repede ca să descoperi ce mai urmează. Pe lângă asta, personajele sunt încântătoare, am simțit mereu că empatizez cu ele, iar uneori mă și identificam cu acestea...loved it.
  Fiind deja familiarizată cu operele Isabelei Allende, aveam speranțe ca și "Povestirile Evei Luna" să mă facă să am aceleași trăiri intense precum a fost în cazul celorlalte cărți. Și am avut dreptate...
  Volumul de față este continuarea cărții "Eva Luna" și este divizat în mici povestiri, care nu au legătură unele cu altele.  Tema principală și care revine constant în aceste mini-narațiuni este iubirea. Personajele graviteză în jurul acestei teme, fiecare căutându-și fericirea. Unora soarta le surâde, iar altora din contră, parcă ea și-ar bate joc de ei, împlinirea sufletească fiind așa de aproape, dar neputând să o atingă. Tragic, însă au fost și momente pline de speranță, exact ca și în viață...

 Recomand această carte, datorită umorului subtil și în special dacă îți plac poveștile de dragoste într-un context realistic. Recunosc, unele rânduri au fost precum hrană pentru sufletul meu, mi-au trezit mare o dorință de a trăi...

Punctaj- 4,5 din 5

Experiment de Veronica Roth (Divergent #3)

 Îmi amintesc că din 2014, de când a apărut ultimul volum în română din trilogia "Divergent" îmi tot doream să aflu cum se termină povestea protagoniștilor, Tris și Four. Dar cum tot am amânat să mă apuc de Allegiant, uite că peste doi ani am reușit în sfârșit să pun mâna pe mult așteptatul roman. :)

Ce se întâmplă?
 Într-un Chicago distopic, oamenii sunt împărțiți în 5 facțiuni-Erudiție, Candoare, Prietenie, Abnegație și Neînfricare. Fiecare facțiune are propriile obiceiuri și reguli de urmat, iar de multe copii care vor să urmeze altă cale sunt despărțiți de familia lor în cadrul Ceremoniei Alegerii, unde sunt supuși unor teste obligatorii. Așa eroii triologieI, Tris și Four, au ajuns în tabăra neînfricaților, deși ei erau de origine abnegați. Dar lumea asta nu e așa de plăcută pe cât pare, întrucât Divergenții (cei care au abilități pentru mai multe facțiuni) sunt considerați un pericol pentru societate și așadar, începe de aici o adevărată luptă pentru supraviețuire și pentru aflarea adevărului. 
  Mai târziu, facțiunile sunt eliminate, iar oamenii fără facțiune ajung la putere. Noul regim impune ca nimeni să nu părăsească orașul, dar totuși câțiva nu respectă această regulă și de aici începe un montagne-russe de situații...
Părerea mea
 Pe tot parcursul lecturii am avut impresia că ultimul volum e un pic diferit față de primele două, întrucât acțiunea nu se mai petrece în Chicago, un spațiu care mie mi se pare magic, ci chiar într-un colț din SUA.  Acest lucru a dat multă verosimilitate întregii cărți și a fost pentru mine ca și cum un balon s-ar fi spart și m-a readus la realitate. :(((
 Daaaar personajele mi-au plăcut mult, în special Tris. E extrem de matură pentru vârsta ei (16 ani, nici eu nu-mi amintesc să fi fost așa acum un an) și o admir pentru că am avut ce să învăț de la ea- puterea de sacrificiu, inteligența ei în relațiile cu ceilalți etc. De asemenea Christina, prietena protagonistei la fel, mi-a făcut o impresie bună și alții, care au demonstrat prin acțiunile lor că deși sunt în mare parte personaje negative, pot avea și părți pozitive.
 Finalul deși nu a fost "happy", precum m-aș fi așteptat, totuși mi s-a părut potrivit, deoarece arată că în viață nu totul se termină plăcut, ci se mai întâmplă și chestii neprevăzute, care pot să te doboare. Dar în ciuda a tot, trebuie să continui și să mergi mai departe, dar în același timp să nu uiți.
Citate 

• "-Mda, uneori viața e cu adevărat nașpa[...] Dar știi de ce o suport? 

                  [...]
           -Pentru momentele care nu sunt nașpa. Șmecheria e să le obsevi atunci când se ivesc."

• "Există un lucru pe care îl știu de mic: viața ne face rău tuturor, fără să putem evita asta.

            Însă acum am mai învățat un lucru important: ne putem vindeca. Ne vindecăm reciproc."

• "[...]asta e ceea ce face iubirea adevărată-te transformă în ceva mai bun, în ceva mai mult decât ai crezut că ai putea fi."

• "M-am întrăgostit de el. Dar nu stau cu el în mod implicit, ca și când n-ar mai fi altcineva disponibil pentru mine. Stau cu el deoarece eu am ales să stau, în fiecare zi în care mă trezesc , în fiecare zi în care ne luptăm sau ne mințim sau ne dezamăgim reciproc. Îl aleg iar și iar, iar el mă alege pe mine."

Punctaj    

4 din 5. Recomand! 

Moromeții (I volum) de Marin Preda

  Cum bacalaureatul se apropie cu pași repezi,  eu mi-am propus să recitesc cele două volume ale seriei "Moromeții". Cu trei sau patru ani înainte mai lecturasem aceste romane scrise de Marin Preda, însă am vrut să văd dacă o să îmi mai placă la fel de mult precum atunci...

Ce se întâmplă?
  Cu câțiva ani înainte de începerea celui de-al doilea Război Mondial, în satul Siliștea Gumești (Câmpia Dunării) viața țăranilor era liniștită, în sensul că nu existau conflicte majore. Întregul plot gravitează în jurul familiei lui Ilie Moromete, protagonistul romanului. În această familie existau șase copii, dintre care Paraschiv, Nilă și Achim (în ordine descrescătoare după vârstă)-ei fiind frații vitregi mai mari și Tita, Ilinca , Niculaie, copii lui Moromete și ai actualei sale soții, Catrina.
  Întrucât printre paginile cărții se prezintă diverse aspecte ale satului românesc din perioada interbelică (întâlnirea oamenilor la fierăria lui Iocan ca să discute politică, serbarea școlară, descrierea Călușului, de Rusalii, secerișul, treierișul și apoi vânzarea grâului, facerea și savurarea pâinii etc) se poate spune că autorul a creat un soi de frescă a acelor timpuri, extrem de realistă. Mai ales dialogurile dintre țărani au făcut din ceea ce am citit un adevărat deliciu.
  Am întâlnit de asemenea, pe lângă protagonist (are niște replici inteligente), și alte personaje simpatice și de la care ai ce învăța: Polina, o tânără care luptă pentru ceea ce crede că este corect, inclusiv împortiva propriei familii, Țugurlan, un om care pare antipatic, dar defapt este extrem de corect, chiar dacă asta îi amenință libertatea, Niculaie, un copil care vrea să învețe, cu toate că nimeni nu îl sprijină ș.a.m.d.
   Dar la polul extrem există și cei care au trăsături de caracter preponderent negative, cum ar fi frații vitregi, care vor să fie superiori celorlalți, chiar dacă acest lucru ar însemna să fure și să nu aprecieze efortul părinților, care fac multe pentru păstra cele 14 pogoane de pământ. Guica, sora cea mare a lui Moromete, este de asemenea rea și încearcă să le facă viața amară Catrinei și copiilor săi etc.

De ce mi-a plăcut cartea
-nu are descrieri anoste și inutile;
-personajele sunt realist conturate. datorită replicilor și felului lor de fi;
-am învățat și puțină istorie odată cu lecturarea acestui roman.