sâmbătă, aprilie 11
joi, aprilie 9
Întâlnire la Elisée de Rodica Ojog Brașoveanu
Synopsis
Calauziti de Rodica Ojog-Brasoveanu, facem o calatorie in timp si ne intoarcem in Romania din vremea Primului Razboi Mondial, spre a fi martori la o poveste de spionaj. Zvonuri, masluiri, tradari si escapade amoroase, intr-un roman in care imprevizibilul pandeste la fiecare pagina.
Părerea mea
De asemenea atmosfera apăsătoare și dezolantă a Primului Război Mondial, pe care se petrec evenimentele parcă a produs în mine o agitație, un soi de neliniște...Acest fapt mi-a plăcut, pentru că în acest fel am avut o imensă empatie pentru cei din această carte...efectiv aveam impresia că acel conflict nu se mai termină și că viitorul nu va mai fi nicodată trandafiriu.
Cu toate că romanul are o tentă deprimantă, întrucât dăăă, e vorba de
Marele Război aici, eu m-am bucurat în mare parte lecturându-l, datorită
suspansului care pândește la fiecare pas, mulțumită personajelor încântătoare
(unele dintre ele sunt negative, dar tot fermecătoare sunt) și mai ales
datorită unei povești de iubire dintre doi oameni complet diferiți, o iubire
trăită într-o vreme tulbure și cu o societate cu multe prejudecăți...Chiar mă
întrebam dacă această dragoste are perspectivă, și trebuie să recunosc...finalul
m-a surprins.
Citate:
Calauziti de Rodica Ojog-Brasoveanu, facem o calatorie in timp si ne intoarcem in Romania din vremea Primului Razboi Mondial, spre a fi martori la o poveste de spionaj. Zvonuri, masluiri, tradari si escapade amoroase, intr-un roman in care imprevizibilul pandeste la fiecare pagina.
Părerea mea
De ceva timp am făcut o enormă pasiune pentru scrierile Rodicăi
Ojog Brașoveanu și cred că asta se poate vedea limpede pe lista mea de cărți
citite de pe Goodreads. Această autoare are pur și simplu un stil unic,
inegalabil și fermecător, făcându-mă să nu mă mai pot dezlipi de paginile
romanului respectiv și să nu mai am liniște până nu-l ,,devorez" pe tot...
Ca orice
volum de-al ,,Agathei Christie a României", ,,Întâlnire la Elisée"
s-a ridicat la măsura așteptărilor mele, întrucât personajele au fost
inteligent create, fiecare dintre ele dând și mai multă frumusețe poveștii prin
personalitatea și replicile acestora încântătoare, ultimele fiind un veritabil
delicu pentru mine, ca cititor.
De asemenea atmosfera apăsătoare și dezolantă a Primului Război Mondial, pe care se petrec evenimentele parcă a produs în mine o agitație, un soi de neliniște...Acest fapt mi-a plăcut, pentru că în acest fel am avut o imensă empatie pentru cei din această carte...efectiv aveam impresia că acel conflict nu se mai termină și că viitorul nu va mai fi nicodată trandafiriu.
Dacă oamenii au memorie fragilă, conducătorilor lor nu le este îngăduit să greșească la fel, iar istoria militară e plină de pilde.
Cui îi pasă se pune pe carte, cui nu, îi amărăști doar zilele.
Unii trafichează tutun și alcool, noi traficăm sentimente.
Umorul care presupune în ultimă analiză un anumit mod, înțelept, păstrând simțul proporțiilor, de a privi existența, este generat de o amplă experiență.
Colonelul mai medita că oamenii proferează toată viața teorii pe care le consideră axiome pentru ca la un moment dat să acționeze exact în sens contrar.
Un lucru făcut ori dăruit la timpul său e ca și cum l-ai face sau l-ai dărui de două ori...Pe mine unul nu m-a convins niciodată acel ,,mai bine mai târziu decât niciodată...
Etichete:
Întâlnire la Elisée,
recenzie,
Rodica Ojog Brașoveanu
marți, aprilie 7
Despre campania ,,Tânăra lectură”
Hei dragi followeri!Am văzut pe blogul Girl & Brainy că începe să ia ființă o nouă campanie, ce are drept scop îndemnarea tinerilor români să (re)descopere plăcerea cititului...
Eu sunt extrem de încântată de faptul că Raisa s-a gândit la o modalitate de a apropia adolescenții mai mult de uimitoarea lume a cărților și mai mult decât atât, prin intermediul acestei campanii, sper ca din ce în ce mai mulți să scape de prejudecăți și să-și dea seama că lectura unui roman poate fi o activitate plăcută, relaxantă, nu doar ceva banal și plictisitor. :)
Dacă vreți să vă implicați și voi sau doriți să aflați mai multe despre ,,Tânăra lectură", dați click AICI. Eu cred cu tărie că noi, cei care apreciem cărțile, putem să îndemnăm pe ,,ceilalți" să aibă aceeași atitudine ca noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)