Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade

  Am recitit ,,Romanul adolescentului miop" datorită clubului ,,Citeşte româneşte" înfiinţat de Sayuki. Ideea formării acestei asociaţii e impresionantă şi sunt fericită că în sfîrşit s-a ivit un prilej menit să mă facă să descopăr mai bine farmecul creaţilor autorilor români.
  Prima dată m-am apucat de această carte acum trei ani, în vacanţa de vară pentru că trebuia să o citesc pentru şcoală. Îmi amintesc că nu mi-au plăcut primele pagini, erau seci şi nu se întâmpla nimic tulburător. Dar îndată ce am intrat mai mult în lumea formată de Mircea Eliade mi-am dat seama că a început să-mi placă acest roman, dar nu graţie personajelor, acţiunii propriu-zise sau datorită felului în care e povestit., ci pentru ce transmite şi pentru amprentele pe care le lasă veşnic în sufletul cititorilor.
   Acest volum este un soi de biografie a autorului, concepută de el însuşi, biografie în care îşi spune experienţele şi sentimentele existate în adolescenţă şi în tinereţe(asta e în partea a doua, GAUDEAMUS).
Licean fiind, eroul se decide să scrie un roman, însă nu ştie exact despre ce o să fie, cum o să să comporte personajele sale, care sunt relaţiile dintre ele etc. El îşi doreşte mult să termine acea carte, pentru că de ea depinde faima lui, aprecierea profesorilor şi a cunoscuţilor care nu credeau în el. Însă mereu intervine câte ceva ce schimbă viziunea adolescentului despre viaţă şi atunci începe să aibă îndoieli în privinţa scrierii romanului...iar mai târziu tot el îşi impune să termine cât mai repede de scris ceea ce şi-a propus ca apoi să fie cuprins de dubii din nou şi din nou. Dar va reuşi în final naratorul să-şi publice cartea?... vă las pe voi să aflaţi. :>3

    Cel mai mult m-au impresionat momentele în care liceanul e înconjurat de gaşca sa de colegi şi prietenii de vârsta lui, în care se povestesc diferite întâmplări amuzante, dar şi emoţionante. Parcă mă regăsesc în unele episoade. :) De exemplu, întâlnirile în mansarda protagonistului sunt pline de magie, întucât replicile adolescenţilor sunt savuroase şi te fac să-i îndrăgeşti pe acei tineri...

    Punctajul meu: 4,5 din 5
    
     Citate:

,,Nu gândesc întotdeauna astfel. Dar mie îmi place să mă contrazic. Din pricina aceasta nu recitesc bucuros memoriile vechi."

 ,,A trecut un an. Şi n-a murit nici unul dintre noi, dar parcă am murit mulţi."

  ,,Amintirile sunt icoanele timpului pierdut"

,,....sunt singurul stăpân al trupului, şi eu sunt Dumnezeul sufletului meu."

   ,,O dată cu prietenii, se rup şi fâşii din sufletul meu. Iar eu le simt cum se duc, una câte una, şi sufletul mi-e tot mai pustiu, şi mai stearpă iubirea către oameni."

  ,,Cărţile te silesc să-ţi pierzi inteligent timpul. Şi, totuşi, această pierdere inteligentă nu e mai puţin absurdă, prin faptul că te consumă şi te înstreinează."

,,E toamna afară sau e toamnă în mansarda mea?..."

Academia Vampirilor-ecranizare şi o scurtă provocare

  După luni întregi de aşteptări, am reuşit să găsesc pe net filmul A.V şi imediat m-am apucat de el. Încă din 2011, de când am terminat seria asta îmi doream să se facă o eranizare după ea. Ţin minte că atunci căutam pe Youtube diferite filmuleţe făcute de fani şi mă întrebam când o să vină momentul când o să fie şi ceva oficial.:>3
   Când am văzut trailerul şi pe unii actori eram convinsă că totul o să fie un eşec, dar totuşi am vrut să văd filmul întrucât am venerat seria asta şi mă gândeam că poate, poate nu o să fie chiar aşa de rău...şi surprinzător, chiar mi-a plăcut ce am vizionat.

   Cel mai mult am apreciat tupeul, umorul şi replicile GENIALE ale lui Rose. Mi se pare că aici eroina are aceeaşi personalitate unică precum în cărţi, iar asta oferă un mare atu ecranizării. :)  Deci jur, tipa care o interpretează pe protagonistă e într-adevăr potrivită pentru acest rol.
  Legătura cu Lissa e foarte bine realizată şi reuşeşte să arate cât sunt ele de apropiate şi mi-a plăcut aspectul ăsta.:x Iar Christian şi Mason arată mult mai bine şi sunt mult mai arăgători decât m-i imaginam eu...oficial am o imensă pasiune pentru ei doi.
  Totuşi, filmul ar avea câteva bile negre, cum ar fi atmosfera, care nu e destul de sobră, întunecată şi misterioasă precum mă aşteptam. Strigoii nu sunt înfiorători, iar directoarea Academiei Sf. Vladimir nu pare să aibă vreo autoritate, aşa cum era în carte. De asemenea, Dimitri, deşi e un  badass misterios, mi-ar fi plăcut să poarte părul prins la spate.Cred că asta i-ar fi dat un aer de zeu şi mai fermecător.


  Finalul a fost demenţial şi a avut nişte elemente horror care m-au făcut efectiv să vreau să aflu continuarea. Eu sper să se facă şi ecranizarea volumului 2 fiindcă sunt curioasă cum o să evolueze lucrurile (deşi ştiu deja toată povestea, dar pentru mine lecturarea unei cărţi nu e precum privitul ecranizării ei) şi pentru că va apărea ADRIAN, iubirea mea.

  Şi am văzut pe blogul ăsta o provocare adorabilă, care constă în a răspunde la întrebarea:

,, Ce carte (carti) v-ati fi dorit sa le fi scris chiar voi? Motivati."

  Seria Academia Vampirilor va rămâne mereu specială pentru mine întrucât ea m-a determinat să devin o cititoare veritabilă şi m-a făcut să preţuiesc mai mult cărţile.

   M-a impresionat Richelle Mead cu ideea de a împărţi vampiraşii în trei categorii (moroi, strigoi, dhampiri) şi mi-a plăcut faptul că a ştiut cum să creeze obiceiuri şi particularităţi la fiecare specie. Iar eu mă întrebam dacă mi-ar fi trecut mie prin cap să inventez aşa ceva...cred că aş fi mândră de mine.

   Dacă aş fi scris eu volumele astea, presupun că i-aş învăţa pe mulţi ce înseamnă loialitate, devotament şi să lupţi pentru ceea ce vrei şi cel mai important, e posibil să fi schimbat viaţa unor cititori.

  Umm, aici spune să dau provocarea la cinci oameni, dar o poate lua cine vrea.

Miros de cărţi noi

   Ieri m-am apucat să citesc aici recenzia duologiei Lissei Price şi m-am trezit că voiam neapărat să mă apuc de seria asta. Am căutat pe Goodreads păreri ale cititorilor despre cărţile respective şi m-au făcut să mi le doresc şi mai mult.

   Aşa că azi, de Ziua Europei, trecând întâmplător pe lângă o librărie, am achiziţionat frumuseţiele de mai jos.:x Şi sunt nespus de fericită! 

 Nu-i aşa că arată adorabil ?

   Totuşi, singurul meu regret este că nu mă pot apuca acum de această duologie superbă, întrucât e perioada tezelor şi ascultărilor şi practic, mie nu prea îmi rămâne timp pentru alte activităţi. Dar în vacanţa de vară o să le devorez. :)
 
  Fără nicio legătură cu ce am scris mai sus...voi aţi văzut Eurovisionul? Dacă da, v-a plăcut cum s-a prezentat România? Pe mine m-a surprins într-un mod plăcut...

O toaletă a la Liz Taylor de Rodica Ojog Brașoveanu

  Anul trecut am citit pentru prima dată o carte de Agatha Christie și surprinzător, mi-a plăcut, chiar dacă era genul polițist, gen care nu prea mă atragea..și așa a început pasiunea mea pentru romanele cu crime și detectivi. Iar cum zilele trecute am dat pe la bibiliotecă, mi-a sărit în ochi o carte de Rodica Ojog Brașoveanu. Văzând de diferite bloguri livrești că această autoare e genială, am luat ,,O toaletă a la Liz Taylor'' cu gândul că o voi adora. Și exact așa a fost.

   Ce se întâmplă

   Marian Dragu, un bărbat chipeș, fermecător, plin de mândrie și maniere alese este detestat de mai mulți indivizi, pentru averea sa și pentru imensul succes la femei. Dar cum nimic nu este perfect, cinci oameni se decid să-l omoare chiar în aceeași zi, toți având motive destul de puternice și plauzibile.

   Însă toți cei cinci inși recunosc intenția de a-l ucide pe inginerul Dragu, iar unii dintre ei chiar mărturisesc miliției că ei l-au asasinat...aceste confesiuni îngreunând sarcina maiorului Cristescu, cel care se ocupă de acest caz, să afle adevărul despre cum s-au petrecut lucrurile.

   Părerea mea

   Cartea asta m-a impresionat prin felul de a fi al personajelor, care sunt extrem de verosimile. Aveam impresia că am mai cunoscut asemenea specimene și în realitate, unele impresionându-mă cu replicile, îmbrăcămintea, inteligența sau capacitatea lor de a se adapta la diferite situații, iar altele uimindu-mă cu prostia de care au dat dovadă. Nici nu-mi vine să cred că acțiunea se petrecea în România...

   Dintre toate ființele din acest roman, cel mai mult mi-a plăcut de Melania Lupu. E o bătrânică simpatică, isteață, dubioasă și  neînfricată. Am apreciat la ea faptul că preferă anotimpurile reci și că adoră Crăciunul. Datorită ei acum îmi place și mai mult să împodobesc bradul :>3 

   Totuși, mi-aș fi dorit să înțeleg mai bine legătura dintre maiorul Cristescu și Melania, mi se pare ciudată relația dintre ei doi. Iar finalul mi se pare neterminat, mă întreb dacă are o continuare.

    Scor: 4,5 din 5

    Mai jos, am notat niște citate:

,,-Ma chere, există o vorbă: În dragoste nu trebuie să fugi, ci să pleci la timp. Eu consider că aforismul nu are aplicație exclusivă în amor, ci e universal valabil.”

-Ai băgat de seamă? surâse Odobescu. Tot ce-i bun în viață ori e imoral, ori îngrașă.”

-Nimeni nu-i de neînlocuit, domnule inginer. A murit Shakespeare și soarele a continuat să răsară...”